|
|
|
Astrologie
HOROSCOP 2011
Berbec Sentimente Planeta Saturn în casa a 7-a, cea a
parteneriatului și a căsătoriei, poate da probleme între 27 ianuarie
pâna pe data de 14 iunie, când are mișcare retrogradă testând
soliditatea legăturilor. În această perioadă este indicat ca berbecii să
fie mai atenți, iertători și îngăduitori cu semenii. În August ar fi
indicat evitarea luării unor decizii majore, când planeta Mercur are
mișcare retrogradă și poate testa legăturile și problemele sentimentale.
Amânări, întârzieri în legătură cu unele clarificari.
Bani, carieră. În mai și iunie, Marte poate aduce câștiguri
dar și pierderi. Din 31 august, până în 26 decembrie, când Jupiter este
retrograd, ar trebui mărită vigilența, la fel când Mercur va fi
retrograd, când e indicat să se amâne unele decizii. În prima jumătate
din ianuarie, dar și ultima din noiembrie, berbecii vor avea mai multă
ambiție. Din 10 aprilie până în 17 septembrie, Pluto va fi retrograd în
Capricorn. În această perioadă este indicat să evitați provocările.
Familie, casă. Cu Mercur în casa a 3-a, cea a rudelor,
vecinilor, fraților, dar și în casa a 4-a, cea a căminului, luna iunie
aduce înțelegere și hotărâri mai bune în legătură cu familia, dar și
problemele de suflet. În iulie, Venus în casa a 4-a, cea a căminului și a
familiei, se pot face cu succes modificări și amenajări interioare. În
august și septembrie, Marte tranzitează casa a 4-a , și oferă ocazii
bune, forță mai multă, energie pentru punerea în practica a unor
transformări legate de casă și gradină.
Sănătate. La început de an e bine să vă purificați
organismul prin regim alimentar. În primele două luni din 2011, Uranus
se află în tranzit prin casa a 12-a, a încercărilor și a bolilor. În
septembrie, Mercur se află în casa sănătății și este bine să fiți mai
liniștiți, să evitați stresul. În aprilie, iunie și Iulie este indicat
să aveți mare atenție la problemele de coloană. Femeile ar trebui să
acorde sensibilității lor o atenție mai sporită în martie, la sfârșitul
lui august, începutul lui septembrie.
Pentru a vă spori energie este
indicat să vă folosiți de puterea cristatelor roșii, iar rubinul vă
poate aduce noroc și vă protejează de energiile spiritelor malefic.
Această piatră are un efect benefic și asupra digestiei și a stomacului
și întărește sistemul iminitar.
Taur Sentimente. Taurii trebuie să fie mai atenți atunci
când planeta Mercur se află în retrograg, între 4 și 27 august, în casa a
5-a a iubirii, a creației. Atunci pot apărea unele probleme. Începând
cu luna septembrie și până la sfârșitul anului, când planeta norocului,
Jupiter, se află în retrograde, este bine să cântăriți bine fiecare
decizie când vine vorba de viața sentimentală.
Bani, carieră. De la jumătatea lui ianuarie și până
Februarie, Marte în casa carierei vă dă ambiție. În iunie și iulie veți
simți o îmbunătățire a situației financiare. Mercur și Venus, între 6
august și 10 noiembrie, vă vor ajuta să duceți la bun sfârșit planurile
legate de carieră și să vă adaptați noilor situații. Între 25 noiembrie
și 15 decembrie puteți suferi unele pierderi, din cauza neatenției. În
această perioadă trebuie să dați dovadă de seriozitate, răbdare,
planificare, pentru că vor exista blocaje și veți fi nevoiți să munciți
în plus, pentru a vă atinge scopurile.
Familie, casă. Atât familia, cât și vecinii, par să vă
solicite mai mult decât de obicei, în vara și în toamna lui 2011, când
Mercur, Venus și Marte vor tranzita casele 3 și 4. Atmosfera generală
va fi bună, cu momente plăcute, care vă vor încânta sufletul. Între 4 și
28 august Mercur este retrograd și aduce amânari. Acum ar trebui să
fiți mai îngăduitori și înțelepți, să evitați luarea unor decizii
importante și pripite în ceea ce privește căminul. Între 20 septembrie
și 12 noiembrie veți fi mai energici și veți avea puterea să rezolvați
mai multe lucruri ce țin de familie și casă, dar și anumite probleme
sufletești.
Sănătate. Atenție la sănătate, în special la sistemul osos,
genunchi, dinți, piele. Din februarie și până la mijlocul lui iunie,
Saturn va fi în mișcare retrogradă în casa a 6-a și trebuie să aveți
grijă de organism, să-l hrăniți cu vitamine. În aprilie și în prima
jumătate a lui mai e bine sunteți predispus la accidente, datorită
tranzitului planetei Marte prin casa a 12-a a încercărilor. Începând cu
jumătatea lui martie e bine să dați atenție mai mare inimii, stresului,
nervilor.
Pietrele protectoare sunt cristatele roz. Agata oferă
liniște, iar cuarțul roz protejează forța interioară, înlătură stresul
sau depresiile și oferă armonie, liniște și blândețe.
Gemeni Sentimente. Saturn, seniorul karmei, numit pe drept
procurorul faptelor, se află în mișcare retrogradă la început de an, în
casa dragostei și a aventurii, care atenționează să evitați relațiile
superficial, dubioase, care pot da neplăceri și suferințe. În perioada
25 noiembrie - 15 decembrie ar fi bine să evitați luarea unor decizii
pripite, majore, în ceea ce privește cuplul, deoarece mișcarea
retrogradă a planetei Mercur vă poate creea probleme, bârfe și
neplăceri.
Bani, carieră. Anul 2011 vă poate aduce probleme legate de
moșteniri, pierderi și câștiguri suspecte sau neașteptate, putând debuta
într-un mod neașteptat din punct de vedere financiar. Între 10 aprilie
și 17 septembrie Pluton retrograd ar putea aduce răsturnări de situații.
Profesional veți avea parte de provocări și schimbări pozitive,
neașteptate, în ceea ce privește statutul dumneavoastră. Din Martie până
în Iulie este nevoie de forță, pragmastism și originalitate, pentru a
face față provocărilor. După o perioadă de muncă susținută, în ultimele
două luni din an ați putea aveaparte de un concediu plăcut.
Familie, casă. Vă doriți mai multă liniște și chiar să
puneți capăt unei relații. Cei care nu și-au oficializat încă relația se
gândesc să o facă în acest an. Între 10 aprilie și 17 septembrie, cu
Pluton retrograde în casa a 7-a, a parteneriatelor, contractelor și
căsătoriei, sunteți mai duri și dictatoriali mai ales cu partenerii cu
care nu rezonați prea bine. Asta poate duce la deteriorarea definitivă a
relației, spre sfârșitul anului.
Sănătate. Din iunie atenție la ce mâncați. În primele patru
luni este indicat să mâncați sănător. Atenție la viața intimă, unde pot
apărea probleme între 10 aprilie și 17 septembrie.
Pietre protectoare
energetic sunt cristalele galbene, iar în acest an citrinul, cristalul
marin, ochiul de tigru, care vă ajută să vă deschideți sufletul în fața
celorlați, vă ajută în dragoste, îmbunătățesc vederea, calmează
respirația, astmul, răcelile și vă apără de energiile negative.
Rac Sentimente. În acest an ați putea pune capăt unei
relații, deoarece vreți să trăiți mai liniștit. Este posibil ca unii că
se căsătorească în acest an sau să transforme legătura lor în una
oficială. Mare atenție în perioada 10 aprilie - 17 septembrie, când
Pluton din Capricon se află în mișcare retrogradă în casa a 7-a a
parteneriatelor, căsătoriei, uniunilor.
Bani, carieră. Din 20 septembrie până în 12 noiembrie, marte
tranzitează casa banilor și trebuie să munciți mai mult. Evitați să
luați împrumuturi bancare. Speranțe false în privința finanțelor în
perioada 6 august - 10 noiembrie, când planeta Neptun, a iluziei, va fi
retrogradă în casa a 8-a, cea a banilor cu alții și a băncilor. Luna
august nu este favorabilă investițiilor sau încheierilor de contracte și
aduce întârzieri și neînțelegeri în luna Aprilie. Atenție în perioada
25 noiembrie - 15 decembrie. Succese la muncă în prima parte a anului
până în luna iunie, însă în ultima jumătate pot apărea schimbări.
Familie casa. Saturn poate da schimbări mari și de durată,
în familie. Situație apăsătoare între 27 ianuarie și 14 iunie, când nu
este indicat să demarați acțiuni noi, e bine să vă planificați cu grijă
ceea ce vă doriți. În a doua parte a anului, mai ales în septembrie și
octombrie, când Saturn va sta alături de Venus, unii ar putea avea unele
probleme cu privire la o dorință, un vis legate de casă sau de mutarea
în alt loc.
Sănătate. Este recomandat să treceți încet spre o
alimentație vegertariană și să vă purificați organismul. În perioada 25
noiembrie - 15 decembrie, cu Mercur retrograde în casa sănătății, ar fi
indicat să fiți mai atenți la partea superioară a corpului și să vă
feriți de stres, răceală și gripă.
Pietre protectoare energetic sunt
cristalele albe. În acest an averinul aduce noroc și vă protejează de
energiile malefic. Ajută contra oboselii, stresului, aduce liniște și vă
sporește inteligența și imaginația.
Leu Sentimente. Anul 2011 ar putea să nu fie așa cum vă
doriți. Probleme pot apărea în primele luni, apoi de la începutul lui
august până la sfârșitul anului, când Neptun, planeta iluziei se va afla
în casa a 7-a a căsătoriei și parteneriatelor. Atenție mare la
deciziile majore legate de viața de cuplu, în perioada 6 august - 10
noiembrie și 25 noiembrie - decembrie, când Mercur este retrograd în
casa a 5-a a iubirii.
Bani, carieră. În septembrie, când Mercur și Venus fac
aspect bun în casa banilor, puteți să faceți investiții bune. Posibil să
câștigați venituri în plus, la început de an, însă din februarie pot
apărea schimbări, când și Jupiter și Uranus se vor afla în casa a 8-a a
moștenirilor. Atenție mărită în iunie și iulie,. Cei care lucreaă e bine
să fie atenți la propria imagine.
Familie, casă. Armonie în cămin, o mai bună comunicare cu
cei dragi. Proiecte comune, scurte deplasări cu rudele, frații sau
vecinii. În prima parte a anului proiectele împreună cu cei din familie
au șanse să se materializeze.
Sănătate. Încă din ianuarie, bărbații trebuie să aibă mare
grijă. Pot apărea probleme la organele genitale, atât la bărbați cât și
la femei, mai ales în perioada 10 aprilie - 18 septembrie. Atenție la
excese și la tot ce ține de cap.
Pietrele protectoare sunt
cristalele portocalii, aurii și orange. Piatra soarelui și cristalul de
stâncă armonizează mintea, trupul și spiritul și aduc noroc.
Revitalizează organismul, ameliorează afecțiunile digestive.
Fecioara Sentimente. Pluton se află în casa a 5-a a dragoste
și va sta acolo multți ani de acum încolo. În perioada 10 aprilie - 18
septembrie problemele care au mocnit pot să iasă la iveală. În relația
de cuplu, din aprilie și până în august se anunță o perioadă bună, când
veți fi mai romantic, îndăguitor.
Bani, carieră. În ianuarie și februarie se anunță o perioadă
bună din punct de vedere financiar. Aveți șanse de câștig în prima
parte a anului, când Jupiter, marele benefic, se află în casa banilor.
Însă atenție, pentru că Saturn, care este retrograd, vă poate determina
să faceți unele greșeli, care duc pierderi, care nu dați dovadă de
prudență. Pot apărea probleme cu șefii și colegii în perioada 6 august -
10 noiembrie.
Familie casa. Ianuarie și noiembrie sunt bune pentru
familie, domiciliu și casă. Venus, aflată în casa a 4-a a familiei vă
poate ajuta să încheiați un contract imobiliar, în deplasări în interes
de familie. Din 15 decembrie este indicat să evitați criticile și să
amânați întrunirile cu familia.
Sănătate. Atenție la stres, sistemul nervos și tot ce e
legat de coloană. Atenție la ce medicamente luați, în perioada 4 iunie -
10 noiembrie, pentru că vă pot face mult rău. Sistemul nervos poate fi
mai sensibil din 3 iulie până în 12 septembrie, când Mercur este
retrograd în casa a 12-a.
Pietre protectoare sunt cristalele galbene,
care deschid calea spre cunoaștere. Citrinul vă dă bună dispoziție și
atrage simpatia celor din jur.
Balantă Sentimente. Nativii din Balanță pot să pună
bazele unei relații de durată sau pot să oficialize o relație mai veche,
în perioada 27 ianuarie - 5 iunie. Începând cu 12 martie, urmează o
perioadă cu armonie în cuplu. Din august pot apărea însă unele
deziluzii. Balanțele pot avea în această perioadă experiențe neplăcute,
dacă nu sunt atente cui își dăruiesc sentimentele.
Bani, carieră. Locul de muncă și veniturile sunt importante
în acest an. Puteți câștiga bani sau puteți primi bani pierduți. Din
luna mai, Mai, Jupiter și Uranus pot aduce schimbări pozitive legate de
locul de muncă. Din septembrie puteți avea probleme dacă nu sunteți
atenți la investiții și la cheltuieli.
Familie, casă. Venus aduce armonie în familie în februarie
și decembrie. Nu este indicat să începeți acțiuni sub impulsul
momentului, în perioada 16 septembrie - 10 aprilie.
Sănătate. Trebuie protejat sistemul nervi, până la mijlocul
lui martie. Atenție mărită în August, când Mercur este retrograde în
casa încercărilor. Este indicat evitarea consumului de medicamente luate
la întânplare, care luate în mod exagerat pot cauza probleme.
Pietre
protectoare energetic sunt cristalele verzi, care aduc noroc și
echilibru. În acest an, sodalitul calmează emoțiile puternice și aduce
echilibru interior și pace sufletească.
Scorpion Sentimente. Cei care sunt atenți cu partenerul au
șanse ca, la începutul anului viitor și pe urmă din iunie începând, să
trăiască clipe de armonie în cuplu. Unii pot face schimbări în viață. În
ultimele patru luni din 2011 s-ar putea să vedeți cu alți ochi viața de
cuplu. Ar fi indicat să fiți atenți atunci când luați decizii majore,
pentru că vă pot da bătăi de cap.
Bani, carieră. Cei care vor fi harnici vor reuși să-și
atingă scopurile în prima parte a anului, până prin 5 iunie, când
Jupiter, marele benefic, vă va asigura succesul. Din martie, Uranus vine
cu schimbări și aduce noutăți. În aprilie, Mercur este retrograd și din
iulia Uranus are mișcare retrogradă, când ar fi indicat să cooperați cu
colegii și să fiți atenți la schimbările legate de serviciu. Din august
vă implicați mai mult la locul de muncă. Mercur retrograde poate aduce
întârzieri, amânari și probleme cu acte, fiind indicat să nu investiți
să nu luați decizii majore, între 25 noiembrie și 15 decembrie.
Familie, casă. Familia și casa vă sunt ocrotite, iar în
perioada 17 ianuarie și 24 februarie, Marte vă ajută să luați decizii
importante. Mercur în casa a 4-a a familiei vă ajută să comunicați
foarte bine cu cei dragi. Din 6 august până în 10 noiembrie Neptun
retrograd în casa familiei poate da o atmosferă confuză, de
instabilitate. Planurile bune ar fi indicat să le puneți în aplicare din
ianuarie până în aprilie sau în a doua parte a lui noiembrie.
Sănătate. Saturn în casa a 12-a a încercărilor poate da
unele predispoziții pentru accidente. Atenție la problemele sistemului
osos. Din 27 ianuarie până în 14 iunie, Saturn este retrograd. Atenție
mare cum conduceți, mai ales în aprilie și mai. Atenție și la ficat și
în a doua jumătate a anului la stres.Pietrele protectoare sunt
cristalele roșii, care vă energizează. În acest an, topazul, carneolul
și spinelul roșu fixează și ancorează energia, mărește puterea de
concentrare și protejează împotriva farmecelor.
Săgetator Sentimente. Șanse bune de reușită din punct de
vedere sentimental din februarie până în iunie. Experiențele avute până
acum nu vă lasă indiferenți și pot apărea schimbări mari. Nu ar fi însă
indicat să luați decizii definitive în aprilie, când Mercur este
retrograd în casa a 5-a a dragostei, pentru că s-ar putea să regretați
mai târziu. Dacă vă oficializați povestea de dragoste sau faceți o
schimbare fără să vă gândiți foarte bine înainte veți avea de suportat
unele consecințe nedorite mai târziu.
Bani, carieră. Probleme financiare la început de an. Marte
se află până la 17 ianuarie în casa banilor. Este recomandată prudență
în modul în care gestionați resursele, pentru a evita situații
neplăcute. Din luna mai, multe planete vor traversa casa carierei, veți
fi mai ambițioși și veți avea parte de rezultatele dorite. La începutul
lui august ar fi bine să vă feriți de încurcături și bârfe. Septembrie
poate aduce unele schimbări, pot apărea frustrări, frământări și
probleme.
Familie, casă. Evenimente plăcute, importante ar putea avea
loc până la sfârșitul lui ianuarie când Jupiter încă se mai află în casa
a 4-a a familie. Marte, împreună cu Uranus, vă ajută să consolidați
ceea ce v-ați propus. Este bine să stabiliți planuri concrete îmtre 4
iunie și 7 august, deoarece după această dată, Neptun retrograde ar
putea aduce nemulțumiri celor dragi.
Sănătate. O alimentație sănătoasă, care cuprinde mai multe
legume și fructe decât carne, vă va ajuta să vă simțiți bine. Trebuie să
vă protejați sănătatea între 31 august și 27 decembrie, când Jupiter se
află în mișcare retrogradă în casa sănătății.
Pietre protectoare energetic sunt cristalele albastre, dar și obsidianul care absoarbe energiile negative.
Capricorn sentimente Din iunie până în august veți avea o
perioadă bună din punct de vedere sentimental, însă norocul
dumneavoastră depinde foarte mult de cât de mult reușiți să vă
deschideți sufletul în fața persoanei iubite. Doar dacă reușiți acest
lucru veți avea parte de satisfacții. Este indicat să acordați o atenție
sporită sentimentelor în ultima parte a anului, când pot apărea
dezamăgiri sau neplăceri. În această perioadă echilibrul sentimental
este mai șubred dacă nu sunteți dispuși la compromisuri.
Bani, carieră. Cu Marte în casa banilor între 17 ianuarie și
24 februarie, vețo avea parte de cheltuieli nedorite și situația
financiară poate oscila. Din Martie, Mercur și Venus pot da ocazii și
șanse mai bune. În august este bines să fiți mai atenți, pentru că
riscați să fiți păcălit. Perioada 27 ianuarie-14 iunie este una mai grea
la serviciu, când veți avea responsabilități mari și vor apărea
întârzieri și amânari. Spre sfârșitul anului veți avea o perioadă mai
ușoară, la locul de muncă.
Familie, casă. Ocazii bune legate de casă și familie în
prima parte a anului. Pot apărea noutăți, suprize. Puteți face
investiții noi, legate de casă, vă puteți muta în casă nouă sau vă veți
cumpăra o mașină nouă. Este posibil ca cineva din families să se
căsătorească. Puteți merge într-o călătorie cu familia, departe de locul
natal. În aprilie pot apărea unele dificultăți.
Sănătate. În decursul acestui an veți avea parte de mai
multă liniște în ceea ce privește sănătatea. Este indicat să fiți mai
atenți în perioada 25 noiembrie - 15 decembrie, când trebuie să evitați
stresul. Tot în această perioadă sunteți predispus la probleme cu
coloana, măduva spinării, la gripă sau răceli.
Pietre protectoare
energetic sunt cristalele negre. În acest an este indicat onixul sau
ochi de pisică. Vă protejează și vă aduc noroc și înțelegere în plan
sentimental.
Vărsător Sentimente Ar fi bine să nu faceți schimbări
ca să nu aveți parte de încurcături. În iunie și iulie veți trece
printr-o perioadă bună în cuplu. Atenție în luna august, când nu este
indicat să luați decizii majore.
Bani, carieră . Din
ianuarie apar oportunități pentru investiții, însă nu trebuie să vă
forțați norocul. Până prin 4 iunie aveți șanse bune în tot ceea ce
faceți, însă la începutul lui august trebuie să fiți atenți dacă aveți
de semnat contracte. Până în septembrie munciți mult, însă din octombrie
apar destule satisfacții.
Familie, casă. Activitățile casnice vă aduc satisfacții în
prima parte a anului. Din 5 iunie Jupiter poate anunța evenimente
importante în familie, care vă vor surprinde în mod plăcut. Din 31
august până în 27 septembrie ar fi indicat să evitați încheierea unor
contracte în domeniul imobiliar sau să faceți cheltuieli casnice
exagerate.
Sănătate. Pluto vă face predispus la boli. În perioada 10 aprilie - 17 septembrie sunteți predispus la accidente.
Pietre
protectoare energetic sunt cristalele albastre. Opalul și ametistul
oferă în acest an protecție și vă aduce noroc. Sunt eficiente în
eliminarea viciilor, depresiilor sau insomiilor.
Pești Sentimente. În acest an veți reuși să vă îmbunătățiți
viața sentimentală cu condiția să oferiți iubire și să fiți sincere și
deschiși cu cei de lângă voi. În august, Mercur poate da unele probleme
în comunicare, aduce confuzii și neclarități în cuplu.
Bani, carieră. Din 27 ianuarie până prin 5 iunie aveți șanse
bune de câștig. Din 12 martie pot apărea noi oportunități de câștig. În
aprilie ar fi indicat să fiți atenți și să evitați investițiile.
Probleme la locul de muncă pot apărea în luna august și în perioada 25
noiembrie - 15 decembrie.
Familie, casă. Evenimente puține în prima parte a anului, în
acest sector. Din iunie, Mercur, Venus și Marte vă ajută să luați
câteva decizii importante și puteți face vizite unor rude aflate la
distanță. Luna iunie este bună pentru a rezolva proiectele care au
legătură cu casa. Din septembrie și până la sfârșitul anului este
recomandată atenție în relațua cu vecinii, frații, rudele. Trebuie să
fiți mai îndăguitori și mai diplomați, mai ales în relația cu cei
apropiați.
Sănătate. Ar fi indicat să fiți antenți la consumul de
medicamente, mai ales din ianuarie până în aprilie și pe urmă din 6
august până la sfârșitul lui decembrie. În această perioadă lucrurile
pot scăpa de sub control. Atenție la sistemul nervos în luna august.
Pietre
protectoare enegetic sunt cristalele violete, care măresc capacitatea
de concetrare și imunitatea la boli. Atrag dragostea și armonia.
Horoscop 2010
|
|
|
Varsator 2010: horoscop dragoste si cuplu
Ciclul retrogradarii lui Marte iti stimuleaza puternic casa cuplului,
pana in iunie 2010. Cum Marte simbolizeaza pasiunea, dorinta si spiritul
de cucerire, te poate lesne antrena intr-o legatura fierbinte, care sa
te tina intr-o permanenta stare de surescitare.
O initiativa comuna sau lupta cuplului pentru un tel poate fi alta
manifestare. Dar nu trebuie neglijat caracterul razboinic al lui Marte,
care, daca nu este prins intr-o actiune incitanta, poate provoca
iritare, certuri sau rupturi. In acelasi cadru, pot aparea agresivitatea
si crizele de gelozie.
A doua jumatatea a lui iunie, iulie si prima decada din august 2010 sunt
favorabile cuplului, intalnirii unei persoane interesante si
infiriparii unei noi legaturi.
Varsator 2010: horoscop familie si casa
Exceptand faptul ca pana la inceputul lui iunie 2010 turbulentele
martiene se pot rasfrange si asupra armoniei domestice, evenimente
deosebite nu se prea intrevad.
Poate doar o reliefare a relatiilor cu fratii si/sau cu vecinii si
tendinta de a neglija oarecum familia si casa, in favoarea intereselor
profesionale.
Varsator 2010: horoscop cariera si bani
Ciclul retrogradarii lui Marte pune sub reflector si relatiile de asociere sau colaborare.
Astfel, primele cinci luni ale anului 2010 incurajeaza aparitia unor noi
contracte sau a unor actiuni de echipa. Dar este la fel de posibil sa
trebuiasca sa faci fata unei concurente acerbe, rivalitatilor sau
litigiilor.
Vestea buna este ca in 2010 constrangerile financiare care te-au
deranjat in ultimii doi ani se dilueaza, ba, mai mult, conjunctia
Jupiter-Uranus poate prilejui aparitia unor sume neasteptate sau a unor
noi si inedite modalitati de castig.
Desi stresante, lunile iulie si august 2010 sunt luni interesante pentru activitatile intelectuale, informare si comunicare.
Perioada septembrie-decembrie 2010 readuce in atentie colaborarile, studiile si perfectionarile profesionale.
Varsator 2010: horoscop sanatate
Ai vigoare, rezistenta fizica este buna si este foarte putin probabil sa te sacaie cine stie ce boli in 2010.
Atentie, insa, in prima parte a anului! Opozitia lui Marte la Soarele
tau creste expunerea la accidentari, la raniri din viteza sau
imprudenta.
Pesti 2010: horoscop dragoste si cuplu
Fii gata pentru aventura in 2010! Cu Jupiter si Uranus in zodia ta,
toate posibilitatile iti sunt deschise. Energia sexuala creste, radiezi,
fascinezi si electrizezi, atragi cele mai neobisnuite, indraznete si
palpitante situatii.
Dorinta de libertate este uriasa. Ca sa experimentezi tot ce ti-ar da
inima ghes, ai nevoie de independenta. Iar aceasta dezlantuire vine dupa
o perioada lunga de infranari si limitari, in care Saturn in casa
cuplului te-a cam tinut pe loc, daca nu cumva ti-a pricinuit chiar
neplaceri.
In 2010 vei putea constata pe propria-ti piele adevarul zicalei "n-aduce
anul ce-aduce ceasul", fiindca sansa amoroasa iti va rasari in cale
cand si cum nu te-astepti.
Tot anul 2010 are potential afectiv-erotic, dar februarie, martie,
iunie, ultima decada din august, septembrie, octombrie si decembrie se
anunta luni de varf.
Pesti 2010: horoscop familie si casa
Schimbarile sugerate de Jupiter si Uranus se pot reflecta inclusiv la nivelul locuintei si familiei.
Nu este exclus sa te muti sau sa renovezi sau, daca traiesti inca in
casa parinteasca, sa-ti iei zborul si sa te instalezi pe cont propriu.
Dar, apropo de dorinta de libertate: vezi cum iti castigi independenta,
fiindca ar fi pacat sa rupi niste legaturi firesti sau sa-i faci sa
sufere pe cei dragi!
Pesti 2010: horoscop cariera si bani
Primele cinci luni ale anului 2010 sunt de-a dreptul navalnice. Marte
activeaza in casa muncii, plin de initiativa si energie, dar uneori
grozav de irascibil si presat, iar Jupiter si Uranus din Pesti aduc si
ei un excedent de vitalitate, indrazneala si pofta de innoire. Vor fi
unele probleme, dar sigur vei gasi si solutii.
In vara 2010, tumultul energetic se muta in zona banilor. Pot aparea
mari castiguri, dar si momente de criza, asa ca pastreaza-ti rezerve!
Oricum, cu Saturn in Taur, urmeaza vreo doi ani de obligatii marite, iar
unele resurse pot disparea. Norocul este ca in 2010 resursele se
regenereaza.
Anul 2010 nu va fi nicidecum calm si stabil - dar cate lucruri minunate
poti face si ce orizonturi largi ti se pot deschide daca ai curajul
sa-ti pui in aplicare ideile, sa-ti joci cartea, sa te incumeti unde
pana acum nu te-ai incumetat!
Poti fi sigur ca in 2010 se vor produce schimbari mari. Fa in asa fel incat sa fie in favoarea ta!
Pesti 2010: horoscop sanatate
Ai un excedent energetic remarcabil, dar, cu Marte in sectorul
sanatatii, in prima parte a anului 2010 energiile tind sa o ia razna si
sa se consume in excese sau imprudente ce pot avea ecou asupra
sanatatii.
Incearca sa nu intinzi prea mult coarda si sa nu faci experimente prea
dure sau originale pe organismul tau! Si nu ocoli medicul!
Berbec 2010: horoscop dragoste si cuplu
Cu Marte in casa adrenalinei, senzualitatea si setea de aventura iti
sunt stimulate pana-n iunie 2010, iar focul pasiunii se poate aprinde
oricand.
Dupa unele ezitari, in iulie 2010 Saturn se instaleaza in casa cuplului,
iar problemele se pun in termeni mai seriosi, de maturitate si
responsabilitate. Relatia poate fi confruntata cu propriile-i
slabiciuni. Daca este solida, se va cimenta; daca nu, risca sa sucombe.
O parte din ciclul retrogradarii lui Venus (7 august-30 noiembrie 2010),
vizeaza relatiile Berbecilor si are, de asemeni, un rol de testare si
definire.
In mare, 2010 este un an palpitant, dar cu momente delicate care, in a doua parte a anului, pot deveni chiar dramatice.
Berbec 2010: horoscop familie si casa
Iunie si iulie 2010 sunt lunile cele mai active in plan domestic. Te pun la lucru, pe rand, Venus, Mercur si Soarele.
Cat despre eclipsa din iulie 2010, aceasta promite rezolvarea unor probleme care dainuie de mai multa vreme.
O atentie aparte trebuie acordata copiilor sau aspectelor parentale in perioada ianuarie-iunie 2010.
Berbec 2010: horoscop cariera si bani
Eclipsa din ianuarie 2010 anunta un an al innoirilor neasteptate, al asumarii de noi raspunderi.
Pluto in Capricorn continua sa-ti alimenteze ambitia, dar in primul
trimestru din 2010 careul lui cu Saturn vorbeste despre obstacole,
conflicte de interese sau dificultati in parteneriate.
Lunile aprilie si mai 2010 nu pun probleme, ba chiar te ajuta sa avansezi vizibil.
Din luna iunie 2010, intri in vrie: Jupiter si Uranus ajung in Berbec,
te hiperenergizeaza si te indeamna sa-si depasesti limitele, sa fortezi
usa schimbarii, sa-ti asumi riscuri. Pana in septembrie 2010, totul se
petrece intr-un ritm naucitor, iar hazardul iti poate aduce realizari
spectaculoase sau esecuri rasunatoare.
Prudenta te-ar putea scuti de eventualele incurcaturi financiare cu care
ameninta retrogradarea lui Venus in casa banilor in ultimul trimestru
din 2010.
Berbec 2010: horoscop sanatate
De supravegheat organismul in perioada aprilie-august 2010, in mod particular in iunie-iulie 2010.
Intre iunie si septembrie 2010, mai exista si o predispozitie la
accidentari, cu un varf de risc in august. Prudenta, mai ales daca te-ai
nascut in martie!
Taur 2010: horoscop dragoste si cuplu
Pana pe 7 iunie 2010, ciclul retrogradarii lui Marte, stapanul casei
cuplului, vorbeste despre situatii neobisnuite, incercari si
responsabilizari, radacini si stabilitate, despre integrarea relatiei in
familia largita si eforturile comune privind locuinta sau
proprietatile, despre orgolii, intimitate, traume trecute sau
reintalniri.
In iunie si iulie 2010 poti sa evadezi, sa te lasi in voia simturilor, sa gusti deliciile aventurii.
Pe 8 septembrie 2010, Venus paseste in casa cuplului, unde isi va derula
o buna parte din ciclul retrogradarii, pana pe 7 ianuarie 2011. Marte i
se alatura curand, asigurandu-ti un septembrie-octombrie 2010 de
pasiuni explozive, dar nu lipsite de riscuri.
Noiembrie 2010 este o luna de tranzitie, iar decembrie 2010 aduce concluzii si clarificari.
Taur 2010: horoscop familie si casa
In prima jumatate a anului 2010, casa si familia sunt campul de
desfasurare a unor initiative sau actiuni energice, daca nu chiar
stresante.
Cu Marte in casa a IV-a, linistea in camin devine un lux. Turbulentele
pot fi generate de investitii, constructii sau reparatii, dar nu sunt
excluse disensiunile familiale sau necazurile legate de parinti.
Taur 2010: horoscop cariera si bani
Anul 2010 vine cu munca multa, sarcini dificile si relatii de lucru mai
reci. Cerintele exigente ale lui Saturn iti pun la incercare
profesionalismul, disciplina si tenacitatea.
Daca o iei metodic si fara a astepta rasplata imediata, satisfactiile
ulterioare vor fi pe masura efortului. Dar, pana una-alta, universul
biroului devine prea stramt pentru tine.
Din fericire, conjunctia Jupiter-Uranus iti ofera ocazia (si curajul!)
de a-ti extinde cercul de cunostinte, de a explora noi forme de
cooperare si actiune colectiva, de a croi planuri indraznete alaturi de
altii, te ajuta sa gasesti adepti si sustinatori.
Financiar, sunt posibile unele surprize, constand in castiguri sau pierderi neasteptate.
Taur 2010: horoscop sanatate
In 2010, sanatatea si igiena de viata incep sa fie o problema de interes pe termen lung.
Asculta-ti organismul, supravegheaza-ti dieta, fa-ti un program de
exercitii, odihneste-te suficient si ia suplimente care stimuleaza
imunitatea!
Gemeni 2010: horoscop dragoste si cuplu
Anul 2010 apare cu promisiunea unei vieti relationale dinamice, bogate in noutati si surprize.
Jupiter, patronul cuplului, il lasa in urma pe romanticul dar
ineficientul Neptun si se alatura impetuosului si excentricului Uranus.
Este timpul sa incerci ceva nou, sa adopti o viziune mai proaspata sau
mai moderna in cuplu, sa inveti sa respecti independenta celuilalt sau
sa lupti pentru cota de libertate care ti se cuvine.
Apar provocari ce nu pot fi depasite decat cu flexibilitate si largime
de vederi. Daca este rigida, imbacsita si afectata de probleme vechi,
relatia se poate rupe.
Relatii noi si grozav de incitante pot sa apara pe nepusa masa, dar tot
ce se leaga in astfel de circumstante are sanse mici sa dureze.
Gemeni 2010: horoscop familie si casa
Problemele legate de camin sau proprietati reapar in atentie in
aprilie-iulie 2010, mai ales in iunie-iulie, cand capata o forma acuta
si stresanta.
Revenirea lui Saturn in casa a IV-a ar putea semnifica existenta unui
efort de structurare/restructurare sau de finalizarea unor demersuri mai
vechi.
Relatiile cu parintii si sanatatea lor necesita atentie.
Gemeni 2010: horoscop cariera si bani
Zona cariera/proiecte este strabatuta in 2010 de un val de energie,
initiativa, curaj si nevoie de expansiune. Fii gata de actiune,
pastreaza-ti deschise optiunile si asigura-ti variante de rezerva!
Este de asteptat ca evenimentele sa te ia prin surprindere in repetate
randuri, iar planul initial sa devina brusc inoperant. In astfel de
situatii, te ajuta ingeniozitatea si puterea de adaptare, dar nu te baza
pe improvizatii si tine la indemana un plan B sau un set de trucuri
utile!
In a doua parte a anului 2010, ciclul retrogradarii lui Venus bate
moneda pe creativitate, promovare, colaborari si relatii sociale utile
in cariera.
Financiar, poti avea beneficii importante, dar lucrurile avanseaza greu
in primul trimestru si devin riscante in iunie-august 2010.
Gemeni 2010: horoscop sanatate
Sanatatea poate ridica probleme in primele doua luni si jumatate din
2010, sub retrogradarea lui Marte, stapanul casei sanatatii.
La fel si in toamna 2010, sub alt tranzit complex al lui Marte, care este insotit de Venus retrograda.
Rac 2010: horoscop dragoste si cuplu
Careul dintre Pluto si Saturn iti poate crea probleme in primul
trimestru din 2010 si, mai tarziu, in august 2010. Poate ca ai asteptari
cam greu de implinit?...
Anul 2010 este oricum un an special. Tranzitul Nodului Nord prin casa
cuplului deschide un canal energetic, facilitand evolutia relatiei sau
intalnirea unei persoane semnificative pentru destinul tau. In plus,
ciclul retrogradarii lui Venus iti influenteaza casa iubirii libere si a
erotismului, cu impact masiv in septembrie si octombrie 2010, luni cu
urias potential pasional.
Si decembrie 2010 este o luna de mare intensitate emotionala, dar ai
grija, deoarece comporta un risc marit de turbulenta!
Rac 2010: horoscop familie si casa
In 2010, Saturn in casa a IV-a aduce cu sine o crestere a responsabilitatilor.
Ti se cere un efort suplimentar, dublat de rabdare si seriozitate,
indreptat, poate, spre ingrijirea unui parinte cu probleme,
construirea/renovarea unei locuinte, administrarea/gestionarea unor
terenuri sau imobile cu situatie complicata etc.
Dorinta de fixare, fondare, asezare pe baze solide a situatiei locative
sau familiale este o alta posibila consecinta a tranzitului.
Rac 2010: horoscop cariera si bani
Clocotind de energie si indrazneala, gata sa-si asume riscuri si sa
exploreze noi frontiere, conjunctia Jupiter-Uranus iti vizeaza cariera,
statutul, renumele. A venit timpul sa faci ceea ce te implineste, sa te
aventurezi mai sus, sa purcezi la implinirea visurilor.
Probabil ca demersul va avea ramificatii in cultura, studii,
specializari sau va fi legat de calatorii ori de colaborari la distanta.
Innoieste-te! Daca nu-ti primenesti obiectivele de bunavoie, trecerea
Nodului Sud al Lunii peste Soarele natal poate sa-ti impuna fortat
schimbarea. Ulterior vei realiza ca a fost spre binele tau.
Financiar, prima parte a anului 2010 este foarte activa, putand aduce
castiguri mari, dar si cheltuieli suplimentare sau incurcaturi banesti.
Rac 2010: horoscop sanatate
Daca tranzitul Nodului Sud are in final consecinte bune pentru cariera
in 2010, nu se poate spune ca este prea bun pentru sanatate.
Exista o predispozitie la agitatie, crize neasteptate si accidentari. Ai
mare grija de tine, mai ales daca te-ai nascut in iunie!
Leu 2010: horoscop dragoste si cuplu
Ciclul retrogradarii lui Marte inceput toamna trecuta, continua sa-ti
starneasca adrenalina pana la inceputul lui iunie 2010. Energia sexuala
tumultoasa, emotiile vii si stilul competitiv te predispun catre
cucerire, aventura si iubiri arzatoare... ori chiar fulgeratoare!
Ai dorinte acute, care se cer implinite imediat, fara a tine cont de
riscuri. Marte te poate purta pe aripa celei mai fierbinti pasiuni, dar
te poate baga si in mari incurcaturi. In lipsa unui obiect de adoratie
care sa-ti polarizeze atentia, tinzi sa te comporti agresiv si certaret,
ceea ce-ti poate afecta o relatie buna, dar care nu mai este atat de
incitanta.
Restul anului 2010 va fi mai putin intens si agitat, dar pastreaza interesul pentru noutate si experiment.
Leu 2010: horoscop familie si casa
Problemele domestice, proprietatile si clanul se afla printre primele
prioritati ale anului 2010. Uneori, este nevoie de actiuni in forta si
de o mana ferma, ca in prima parte a anului, alteori, ar fi de preferat o
abordare mai calda, estetica sau diplomata, cum este cazul in decembrie
2010.
Septembrie si octombrie 2010 se disting prin dinamism si implicarea emotionala.
Leu 2010: horoscop cariera si bani
In prima parte a lui 2010, Marte iti stimuleaza initiativa, vointa si eficienta.
In ianuarie si februarie 2010 nu-ti coordonezi, totusi, prea bine actiunile.
In schimb, te desfasori magistral intre 10 martie si 7 iunie 2010,
interval optim pentru noi inceputuri si actiuni care cer energie si
combativitate.
Nu ar fi de mirare sa-ti creasca interesul pentru afaceri sau finante in
februarie-mai si septembrie-decembrie 2010. Conjunctia Jupiter-Uranus
te indemna la investitii, iti aduce castiguri neasteptate sau te pune in
legatura cu bancile, fiscul, asigurarile si alte institutii financiare.
Atentie, insa: pierderile bruste nu sunt excluse!
In vara lui 2010, stresul profesional este mare, lunile iulie si august
2010 fiind critice mai ales pentru tranzactii, comunicare, calatorii,
acte, examene si preocupari intelectuale.
Leu 2010: horoscop sanatate
Aflat in casa sanatatii in 2010, Pluto poate ataca subversiv oricand,
dar mai ales cand este sacait de aspecte distonante, cum este cazul in
ianuarie, februarie, iulie, august si decembrie.
In plus, exista o predispozitie la raniri prin imprudenta si accidente de transport.
Fecioara 2010: horoscop dragoste si cuplu
Pregateste-te sufleteste, fiindca te asteapta un an de pomina! Cu
Jupiter si Uranus in casa cuplului, viata relationala devine dinamica,
exuberanta si plina de surprize.
Oferta este bogata, receptivitatea ta sentimentala este enorma si, in
plus, Pluto, aflat in casa instinctelor, dezvolta o energie sexuala
apreciabila. Oricat de mare ti-ar fi timiditatea sau reticenta, vartejul
pasiunii te poate lua oricand pe sus, ducandu-te unde n-ai gandi si cu
cine n-ai gandi. Hazardul este atotputernic.
Pana la urma vei intra in joc, asumandu-ti toate riscurile. Un joc
palpitant, cu iz de aventura, a carui regula de baza este deplina
libertate de actiune.
Daca te afli intr-o relatie constrangatoare, 2010 iti va aduce eliberarea.
Fecioara 2010: horoscop familie si casa
Relatia matrimoniala fie se improspateaza prin noi experiente comune,
fie devine critica daca nu exista respect pentru libertatea si
aspiratiile celuilalt.
Copiii (eventual statutul de parinte) constituie un subiect sensibil, ce poate deveni foarte dificil in vara 2010.
Fecioara 2010: horoscop cariera si bani
In 2010, fara represivul Saturn in Fecioara, te misti mai usor, iar
avantul insuflat de conjunctia Jupiter-Uranus din semnul opus te
indeamna sa gandesti la o scara mai ampla.
Ai oportunitatea de a cunoaste oameni deosebiti, care iti deschid alte
perspective. Poti intra in combinatii neasteptate, poti initia contracte
si asocieri interesante, inedite si promitatoare. Sansele de izbanda
sunt mari, cu conditia sa nu pierzi simtul masurii.
In aprilie 2010, Saturn se intoarce in Fecioara, putand sa te mai franeze putin pana in iulie 2010.
Finantele evolueaza sub cod portocaliu intre aprilie si septembrie 2010
si sub cod rosu in august 2010. Poti castiga mult, dar riscurile sunt
proportionale, asa ca mergi pe strategii sigure, fara speculatii si
experimente!
Fecioara 2010: horoscop sanatate
Tonusul fizic si psihic este mai bun decat anul trecut, cu exceptia
perioadei in care Saturn revine in Fecioara (7 aprilie-21 iulie 2010).
Te lupti, insa, cu o doza semnificativa de stres si ai o tendinta catre
exces si imprudenta care se poate lasa cu consecinte suparatoare.
Balanta 2010: horoscop dragoste si cuplu
Ciclul retrogradarii lui Marte, stapanul casei cuplului, in Leu, anunta
pentru primele cinci luni ale anului 2010 un climat entuziast, cu
sentimente impetuoase si aspiratii, idealuri sau proiecte comune.
De la sfarsitul lunii mai 2010 pana la sfarsitul lui august 2010, ai
de-a face cu o alta provocare: conjunctia Jupiter-Uranus intra in casa
relatiilor, cerand eliberarea din lanturile psihologice si deschiderea
catre experiente noi, captivante si nonconformiste, chiar cu asumarea
riscurilor aferente. Dar daca nu exista flexibilitate si o viziune
comuna, relatia poate sa sufere mari perturbari.
Cireasa de pe tort: ciclul retrogradarii lui Venus (7 august 2010 - 7
ianuarie 2011) atinge si zodia ta, punand accentul pe iubire, calitatea
si perspectivele relatiei, mai ales in august si noiembrie 2010.
Balanta 2010: horoscop familie si casa
Pluto, Nodul Nord, Ceres si eclipsa din ianuarie 2010 anunta
imbunatatiri, transformari, probabil pozitive, care te fac sa te simti
mai in siguranta, mai confortabil.
2010 este un an bun si pentru copii, carora li se implineste un vis (sau tie ti se implineste unul, legat de ei).
Balanta 2010: horoscop cariera si bani
2010 este, in mod cert, un an de referinta, nu doar relational, ci si profesional.
Cu Saturn in Balanta, ar trebui sa te astepti la o crestere a
responsabilitatilor si a eforturilor, la obstacole in calea realizarii
planurilor. Dar, daca stii ce vrei si esti tenace, tot Saturn te ajuta
sa construiesti solid si durabil.
Trecerea conjunctiei Jupiter-Uranus prin casa serviciului in 2010
compenseaza, scotandu-ti in cale sanse nebanuite, dandu-ti entuziasm si
putere de munca, plus curajul si energia necesare pentru a face
schimbari semnificative in campul tau de activitate. Apar colaborari si
contracte noi, iar cele perimate se rup.
Financiar, ultimul trimestru din 2010 este cel mai activ. Norocul poate aparea oricand, pe negandite.
Balanta 2010: horoscop sanatate
Saturn in Balanta scade rezistenta si predispune la aparitia
afectiunilor catre care exista predispozitie, dar si a celor tipic
saturniene, care privesc oasele, articulatiile, dintii, parul, unghiile.
Conjunctia Jupiter-Uranus in casa sanatatii ar trebui sa amelioreze
situatia, aducand energie si putere de recuperare, insa fiind extrem de
impredictibila, poate aduce cele mai ciudate si neasteptate probleme.
Vestea buna este ca te ajuta sa faci unele modificari binevenite in
stilul de viata.
Scorpion 2010: horoscop dragoste si cuplu
Cu conjunctia Jupiter-Uranus in casa flirtului si erotismului, este
aproape imposibil sa nu apara la orizont o noua dragoste in 2010. Si va
fi o mare surpriza pentru tine, fiindca momentul declicului te ia prin
surprindere si nu te astepti nici la omul, nici la genul de relatie care
iti aprinde emotiile si dorintele. Ceea ce vei trai va fi unic: o
experienta intensa si inedita, cu totul altfel decat ce ai trait pana
acum.
Faptul ca ciclul retrogradarii lui Venus prinde si zodia ta, aduce o
data in plus iubirea si cuplul in prim-plan, mai ales in
septembrie-octombrie 2010 (luni extrem de pasionale, in care situatia
poate scapa de sub control) si decembrie 2010.
Daca ai deja o legatura multumitoare, 2010 iti ofera ocazia sa descoperi
noi fatete ale sexualitatii, sa experimentezi alte tehnici si senzatii.
Scorpion 2010: horoscop familie si casa
In 2010 se pot intampla lucruri neasteptate legate de copii: o sarcina
surprinzatoare, un succes sau o sansa a odraslei, care te uimeste.
Scorpion 2010: horoscop cariera si bani
Dorinta de ascensiune, initiativa, nevoia de a demonstra de ce esti in
stare - asta iti insufla Marte, aflat in casa carierei in primele cinci
luni ale anului 2010.
Lupti pentru ceva, concurezi cu cineva, provoci sau raspunzi unor
provocari. Exista si un risc de conflict cu sefii/autoritatile sau de
lezare a renumelui. Atentie!
Peste vara (iunie-august 2010), conjunctia Jupiter-Uranus decide brusc
ca trebuie sa faci o innoire, transformare, inovatie, ceea ce iti cam da
peste cap planurile.
In august 2010 s-ar putea sa te confrunti cu capcane si pericole ascunse.
Evolutia financiara este inegala si imprevizibila in 2010, dar un castig nesperat poate aparea oricand.
Scorpion 2010: horoscop sanatate
Sanatatea este un subiect sensibil in 2010, care nu trebuie neglijat.
Riscuri marite peste vara, dar si capacitatea de a gasi solutii
interesante, originale.
Sagetator 2010: horoscop dragoste si cuplu
Martie si prima jumatate a lui aprilie 2010 stau sub semnul unei vieti
relationale vesele si vioaie. Socializezi mult, intalnesti ocazii
favorabile infiriparii unei idile.
Partea a doua a lui aprilie 2010 si prima decada din luna mai 2010 sunt
orientate tot spre dragoste si cuplu, dar aduc dileme, te predispun la
neintelegeri, indoieli, frustrari sau blocaje.
Recuperezi inzecit in iunie si iulie 2010, cand conjunctia
Jupiter-Uranus in casa iubirii te plaseaza in circumstante amoroase
incitante si neobisnuite.
In august 2010, treci printr-un punct de maxim, care poate degenera
dramatic. Riscant este si noiembrie 2010, care naste emotii si pasiuni
greu de controlat.
Sagetator 2010: horoscop familie si casa
2010 este un an in care caminul, familia si chestiunile ce tin de
proprietati evolueaza dinamic si, in unele privinte, spectaculos si
complet neasteptat.
Fii pe faza, fiindca vor aparea ocazii care favorizeaza innoirea si schimbarea!
In lunile iunie-august 2010, evenimentele insolite si sansele subite au legatura cu copiii sau statutul de parinte.
Sagetator 2010: horoscop cariera si bani
In spiritul ultimului trimestru din anul trecut, Marte insista si in
primele cinci luni ale lui 2010 asupra studiilor, cercetarii,
desavarsirii cunostintelor. Debordezi de energie intelectuala, care abia
asteapta sa fie folosita in scopuri elevate (a doua facultate,
masterat, doctorat, publicarea unei carti etc.).
Colaborarile la distanta, calatoriile de afaceri sau studii, contactul
cu alte culturi si civilizatii te pasioneaza, te tin in priza.
Oportunitati deosebite s-ar mai putea sa ai in domeniul imobiliarelor si
al exprimarii creativ-artistice. In rezumat, 2010 este incitant,
innoitor si plin de surprize.
Financiar, lucrurile merg bine, dar in vara lui 2010 nu risca, fiindca poti pierde!
Sagetator 2010: horoscop sanatate
Ca tonus fizic general, te prezinti bine in 2010, ba chiar ai un excedent de energie.
Se poate sa te confrunti insa cu stresul si surescitarea, iar pe acest
fond sa apara neplaceri ciudate si ingrijoratoare, dar temporare.
Atentie in ultimul trimestru, mai ales in septembrie 2010!
Capricorn 2010: horoscop dragoste si cuplu
Faptul ca Pluto se gaseste in Capricorn este suficient pentru a intelege
cat de adanci sunt emotiile tale, cat de intense iti sunt pasiunile si
cat de mare este nevoia de a avea alaturi pe cineva pe masura ta, cu
care sa realizezi o uniune nu doar fizica, ci si intelectuala si
spirituala. Dar cum, de regula, asteptarile foarte inalte sunt greu de
satisfacut, n-ar fi rau sa te rezumi la o viziune mai realista si mai
flexibila asupra cuplului.
Eclipsa de soare din iulie 2010 promite sa aduca solutii si clarificari,
eventual un epilog corect intr-o problema care vizeaza cuplul sau,
poate, o realizare personala pentru perechea ta.
Capricorn 2010: horoscop familie si casa
In vara 2010 este posibil sa apara o innoire sau o schimbare in camin sau familie.
Fratii sau vecinii au un impact mai accentuat asupra vietii tale in restul anului.
Capricorn 2010: horoscop cariera si bani
Cu Saturn in casa carierei, ambitiile sunt mari in 2010. Dar ca sa obtii
o situatie durabila, ai nevoie de profesionalism si tenacitate.
Daca te-ai straduit in ultimii ani, acum poti culege roadele si sunt
sanse sa ajungi in varf. Responsabilitatile cresc, anul 2010 va fi
dificil si impovarator, dar productiv, atata timp cat muncesti din greu
si cu rabdare.
Daca in ultimii ani nu ti-ai prea dat silinta sau ti-ai creat antipatii
puternice, exista riscul unor neplaceri destul de serioase.
Financiar, te agiti mult in prima parte a anului 2010, cand exista un
interes acut pentru afaceri si investitii, dar si un mare risc de
incurcaturi banesti, pierderi sau cheltuieli nedorite.
Capricorn 2010: horoscop sanatate
Atata timp cat traiesti conform nevoilor tale autentice, fara a incerca
sa fortezi lucrurile pentru a face impresie, si atata timp cat iti
privesti obligatiile ca pe ceva natural, nu vor fi probleme in 2010.
| | |
|
|